E nevoie să îmi reconfirm baza de date conform GDPR ?

de Florina Coca Noutati

GDPR nu prevede nimic referitor la “reconfirmare” sau orice alte acțiuni care prevăd re-obținerea sau “actualizarea” consimțământului conform noilor reguli.

De fapt, considerentul 171 din preamblul GDPR precizează destul de clar:

În cazul în care prelucrările se bazează pe consimțământ în temeiul Directivei 95/46/CE, NU este necesar ca persoana vizată să își dea încă o dată consimțământul în cazul în care modul în care consimțământul a fost dat este în conformitate cu condițiile din prezentul regulament, astfel încât operatorului să i se permită să continue o astfel de prelucrare după data aplicării prezentului regulament. (s.n.)

Așadar – doar dacă baza de date se bazează pe consimțământ (si nu pe alt temei legal – de exemplu: comunicări comerciale cu clienți actuali, vezi legea 506/2004) ȘI consimțământul nu a fost obținut în mod corect (sau nu aveți o dovadă a acestuia), atunci ar trebui să analizați riscurile implicate și să  vedeți dacă o astfel de campanie are sens în cazul dvs.


Postează un comentariu

*
*

Trimite-ţi gândurile